De ce merg oamenii la sfinții morți și nu merg la sfinții vii? Unde sunt sfinții din zilele noastre într-o instituție bisericească, cea ortodoxă, aceea care face atâta caz de moaștele sfinților? Dacă în trecut au existat atât de mulți sfinți în Biserica instituțională Ortodoxă, cum se face că astăzi ei sau ele au dispărut cu desăvârșire? Dacă nu au dispărut atunci de ce sfinții vii nu pot să facă aceleași minuni ca și sfinții morți sau chiar mai extraordinare? Să ne imaginăm pentru o clipă că în toată Biserica instituțională Ortodoxă ar fi un sfânt care să se roage la Dumnezeu și astfel bolnavii să fie mântuiți. Dacă s-ar întâmpla să existe o astfel de persoană, oare cât de mare ar fi coada la ușa sa? Ar veni oameni din toată țara ca să beneficieze de rugăciunile sfântului sau sfintei, așa cum fac în cazul sfinților și sfintelor, a căror moaște sunt prezentate celor credincioși? Eu cred că dacă ar fi cu adevărat vreun sfânt sau sfântă în viață, având puteri miraculoase, în cadrul Bisericii instituționale Ortodoxe, cozile nu ar avea doar 2-3 kilometri, ci zeci de kilometri, atât de mare este disperarea și sărăcia oamenilor.  Preoții vor spune că vindecările depind de credința oamenilor și nu depind de capacitățile sfântului sau sfintei respective, aflate în viață. Același lucru este însă valabil și pentru moaștele sfinților și ale sfintelor moarte. Până la urmă, vindecarea depinde de credința celui sau celei în cauză, nu depinde de moaște. Isus (Iisus) a spus celor pe care îi vindeca: ”Credința ta te-a mântuit.” (Luca 8; 48) Nu ne vindecă credința sfinților și a sfintelor, ci ne vindecă credința noastră proprie. Cum ne manifestăm cel mai bine această credință? Cum este mai bine, să mergem în pelerinaj la moaște sau să facem bine cât putem de mult celor din jurul nostru? Eu aleg cea de-a doua variantă. Banii cheltuiți pentru pelerinaje pot fi afectați celor săraci și Dumnezeu, care vede tot ce face fiecare din noi, va ști cum să aprecieze gestul nostru.

Mie mi se pare suspect că numai morți sunt declarați sfinți și sfinte, pentru că viața morților nu mai poate fi urmărită direct, ei și ele au devenit legende. Dacă ar trăi printre noi am vedea probabil că au și ei sau și ele slăbiciuni omenești, poate nu ni s-ar mai părea așa de sfinți. Tocmai aceasta este logica lucrurilor. Se cultivă sfinții și sfintele moarte a căror viață nu mai poate fi analizată, dar despre sfinții și sfintele în viață nu ni se suflă nici un cuvânt. Unde sunt ei și ele, de ce nu îi cunoaște nimeni și de ce nu fac minunile pe care se spune că sfinții și sfintele moarte le-au făcut în viața lor? Unde sunt sfinții în viață, prin care se manifestă puterea lui Dumnezeu? Oamenii sunt manipulați și atrași în jurul instituției bisericești, dar această instituție nu are nici o putere reală de a rezolva problemele oamenilor, în mod direct, așa cum făcea Isus (Iisus). Din acest motiv, ierarhii bisericești au găsit soluția de a deplasa obiectul problemei asupra morților. Morții rezolvă problemele Creștinilor, căci cei vii, funcționarii bisericești, nu au puterea, care se primește de la Dumnezeu, să vindece bolile sau să dea speranță. Cum putem să știm că în trecut nu a fost ca și în prezent și că de fapt în orice generație au lipsit sfinții și sfintele în viață, la fel ca și în zilele noastre și că și atunci se apela tot la sfinții și sfintele canonizate de instituția bisericească, după moarte? Nu putem să știm, dar dacă avem în vedere experiența din prezent, putem să prezumăm că nici atunci nu se puteau găsii sfinți și sfinte în viață. Cu ce era trecutul Creștinismului mai luminos decât prezentul său? Cu nimic. Fanatism religios a existat întotdeauna dar, spre deosebire de prezent, oamenii erau mai creduli și mai doritori de a se supune fără să cerceteze, la tot ceea ce afirma instituția bisericească.

Adevărata practică a Creștinismului constă în cercetarea și întrajutorarea orfanilor, a străinilor, a văduvelor și a săracilor și nu în a cheltui niște bani pentru pelerinaje, pentru ca Dumnezeu să ne ajute pe noi și familiile noastre. Fiecare își urmărește propria sa bunăstare, se gândește în primul rând la el sau la ea. Nimănui nu îi pasă cu adevărat de cel sau de cea de lângă el, toți se duc la moaște pentru a fi ajutați ei personal și nu pentru a ajuta pe alții. Dacă trebuie va împinge pe concurenți cu toată determinarea, pentru a ajunge ei primii, fără măcar să respecte regulile elementare de omenie. Nu acesta este spiritul învățăturilor lui Isus (Iisus) care ne-a învățat să dăm nu să cerem. Isus (Iisus) umbla printre oamenii, moaștele sfinților și sfintelor stau într-un singur loc și așteaptă vizitatorii. Aceasta este diferența dintre sfinții și sfintele vii și dintre sfinții și sfintele moarte. Dacă ar exista cu adevărat sfinți și sfinte, în Biserica instituțională Ortodoxă, ar umbla printre oamenii, i-ar vindeca și le-ar da învățătură, așa cum a făcut Isus (Iisus), atunci când a trăit pe pământ, dar nu este cazul.

Se pune întrebarea de ce oare nu sunt expuse moaștele unor sfinți și ale unor sfinte tot timpul anului, ci numai în sărbători. Aici este marea afacere. Un obiect care se găsește din abundență nu mai are o mare valoare, dar ceva care este rar și greu accesibil este un obiect excepțional. Așa se întâmplă și cu moaștele sfinților și sfintelor. Apar rar, o dată sau doar de câteva ori pe an, după caz și atunci toată lumea se îmbulzește să le atingă. Se adună profituri frumoase, în aceeași zonă geografică și economia primește un impuls. Dacă ar fi itinerante, ușor accesibile pentru credincioși, moaștele nu ar mai fi atât de atractive. Dacă ar fi prezentate în fiecare zi a anului, mai puține persoane s-ar înghesui să le atingă, știind că ele sunt totdeauna acolo. Oamenii ar amâna, de la o zi la alta, să meargă la moaște spunându-și că vor merge în viitor. Strategia moaștelor le scade orice valoare spirituală și afacerea cu moaște este una înfloritoare, dar foarte dăunătoare pentru spiritualitatea celor credincioși. Ar fi poate bine să ne îndoim câteodată de doctrinele creștine la care am aderat căci Dumnezeu nu se conduce după tradițiile și doctrinele noastre religioase, El are o altă înțelegere a lucrurilor, mult deasupra micimii intereselor omenești. Dumnezeu ne dă mult mai mult decât sănătate și bunăstare materială, El ne oferă viață veșnică și aceasta ni se oferă în dar, iar în schimb ni se cere să acceptăm acest dar prin credință și să avem disponibilitatea de a fi născuți de sus, adică născuți din Dumnezeu. Nu ni se cere să facem pelerinaje la moaștele sfinților și a sfintelor, ci ni se cere să facem ”pelerinaje” la spitale și închisori, unde să încurajăm și să ajutăm pe aceia și acelea aflate în nevoie.